15% din necesarul de gaze al României pentru iarna viitoare trebuie să vină din importuri. Ce facem dacă rușii decid să oprească livrările?

Cu ce ne încălzim la iarnă? De 7,1 miliarde de metri cubi de gaze naturale are nevoie România în perioada noiembrie 2022 – martie 2023, estimează reprezentanții Transgaz.

De unde luăm gazul? 60% din producția internă. 25% – 30% din depozitele de înmagazinare. Restul de 10-15% ar trebui să vină din import. Aici este vulnerabilitatea noastră. Ce facem dacă rușii decid să oprească livrările către Europa?

Cum acoperim necesarul de consum? Am discutat subiectul cu Mihail Batistatu, expert în petrol și gaze.

“Făcând o mică balanță, putem spune că 15%, cât dorește Uniunea Europeană să facă reducere, este cam 15% ce se importa din Rusia. Dar un aspect care ar trebui luat în seamă este acela că resursele existente la nivel de înmagazinare în România sunt destul de generoase. Și o metodă care, dacă ar fi aplicată în momentul de față ar rezolva, cel puțin parțial, vârfurile acelea de consum, ar fi asigurarea posibilității de a se extrage mai multe gaze în momentele critice.”, a declarat Mihail Batistatu, expert în petrol și gaze.

Exit mobile version