- Wizz Air a contestat ajutoarele de stat către Blue Air și Tarom
- Este vorba despre garanţii de stat pentru TAROM de 317 de milioane lei
- Pentru Blue Air, garanțiile de stat ajung la 300 de milioane lei
Wizz Air a contestat la Tribunalul Uniunii Europene ajutoarele pe care statul român le-a dat companiilor Tarom și Blue Air, în pandemie. Asta după ce instituția europeană a anulat recent ajutoarele de stat primite de companiile TAP Portugal și KLM. Nu e prima acțiune de acest fel. Și Ryanair a deschis procese pentru anularea ajutorelor de stat a 16 companii europene și chiar a avut succes.
Wizz Air a făcut această mișcare după ce Ryan Air a avut o atitudine asemănătoare. A înaintat o acțiune de contestație împotriva a 16 companii aeriene și acum 3 zile, pe 18 mai, a avut primele două victorii, când Tribunalul UE a retras aceste ajutoare, pentru TAP Portugal și KLM.
Tarom nu a vrut să comenteze acest caz, deși este clar vizată.
Oana Petrescu, CEO-ul Blue Air, spune că a depus luna trecută raportul de audit, cerut de CE. Nu înțelege de ce Wizz Air are această atitudine, pentru că a primit un ajutor de 300 de milioane de lire sterline din partea Băncii Angliei.