UiPath, un start-up pornit într-un apartament din Bucureşti, s-a listat pe bursa de la New York. Fondatorul Daniel Dines a sunat clopoţelul de la NYSE dând startul zilei de tranzacţii

Visul pe care l-au avut mai multe generaţii de antreprenori din IT din România a devenit astăzi realitate odată cu listarea UiPath, cel mai valoros produs al industriei de IT din România, pe cea mai puternică bursă din lume, cea din New York. Românul Daniel Dines, cofondator şi CEO al UiPath, acum un gigant evaluat la zeci de miliarde de dolari, a dat în urmă cu puţin timp semnalul debutului zilei de tranzacţionare şi a intrării companiei sale la cota bursei.

Compania a scris istorie, strângând de la investitori peste 1,3 mld. de dolari în pregătirea listării de miercuri de la Bursa din New York la o evaluare de aproape 30 mld. $ şi transformând astfel în realitate visurile a generaţii întregi de antreprenori din IT din România: lansarea unui proiect din România, de la zero, şi dezvoltarea lui într-o companie globală care să câştige validarea investitoirilor de pe una dintre cele mai puternice pieţe din capital din lume.

UiPath a anunţat că a vândut acţiuni din oferta sa publică iniţială (IPO) peste intervalul ţintă, adunând astfel de la investitori 1,34 miliarde de dolari. Compania a vândut 23,89 milioane de acţiuni la un preţ de 56 de dolari pe acţiune, evaluând UiPath la 29 de miliarde de dolari, scrie Reuters.
UiPath, care numără printre investitori Accel, Dragoneer şi Coatue Management, foloseşte inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta corporaţiile mari şi agenţiile guvernamentale să automatizeze sarcinile de rutină în domenii precum contabilitatea şi resursele umane.
Acţiunile UiPath sunt programate să înceapă tranzacţionarea miercuri pe bursa din New York sub simbolul „PATH”. Morgan Stanley şi J.P.Morgan sunt principalii aranjori ai listării.

Exit mobile version