Telegram lansează portofelul cripto TON în SUA, integrat direct în aplicație

Telegram introduce în SUA portofelul cripto TON Wallet, integrat direct în aplicație și permite utilizatorilor să trimită, să primească și să gestioneze criptomonede fără aplicații externe sau parole suplimentare, conform CNBC.

Serviciul este self-custodial, ceea ce înseamnă că utilizatorii dețin controlul asupra cheilor private.

TON Wallet simplifică transferurile cripto în Telegram și intră pe piața din SUA

Creat de The Open Platform (TOP) și construit pe blockchain-ul TON, portofelul permite transferuri de stablecoins la fel de simplu ca trimiterea unui mesaj. Lansarea în SUA vine după o adoptare globală masivă în 2024, cu peste 100 de milioane de utilizatori activi, și după o perioadă de incertitudine juridică.

Funcțiile portofelului includ transferuri cripto P2P, schimburi între tokenuri, staking pentru randament, achiziții fără comisioane prin parteneriat cu MoonPay, integrare cu Mini Apps din Telegram, sistem de backup în două părți (Telegram + email), care elimină nevoia de seed phrase.

CEO-ul TOP, Andrew Rogozov, afirmă că misiunea este eliminarea fricțiunilor în utilizarea criptomonedelor la scară globală. Telegram continuă să sprijine ecosistemul TON, chiar dacă s-a distanțat oficial de tokenul său inițial după presiuni din partea SEC în 2020.

Exit mobile version