Statele Unite impun TSMC să oprească livrările către China de cipuri pentru aplicațiile AI

Departamentul de Comerț al Statelor Unite ordonă Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC) să oprească livrările de cipuri avansate către China, din 11 noiembrie. Măsura este parte a unei strategii mai largi de control al tehnologiei avansate care ar putea sprijini dezvoltarea militară și tehnologică a Chinei.

Decizia vine după ce TSMC raportează că unul dintre cipurile sale a fost găsit într-un procesor AI fabricat de Huawei. Tech Insights, care a descoperit cipul, a demontat procesorul și a identificat cipul TSMC, ceea ce sugerează o posibilă încălcare a reglementărilor privind exporturile. Este prima dată când Statele Unite impun astfel de restricții specifice asupra TSMC, ceea ce e o escaladare semnificativă în războiul comercial dintre cele două puteri.

Unde sunt aplicabile restricțiile?

Conform scrisorii trimise de Departamentul de Comerț, restricțiile se aplică cipurilor cu un design de 7 nanometri sau mai avansate, care sunt esențiale pentru acceleratoarele AI și unitățile de procesare grafică (GPU). Măsurile nu afectează doar TSMC, ci și alte companii din sectorul semiconductorilor care colaborează cu clienți chinezi.

Un purtător de cuvânt al TSMC spune că TSMC este o „companie care respectă legea… angajată să respecte toate regulile și reglementările aplicabile, inclusiv controalele aplicabile la export”, și refuză să facă alte comentarii. TSMC a suspendat deja livrările către Sophgo, un designer chinez de cipuri, în urma aceleași situații legate de livrările către Huawei.

Restricțiile sunt parte dintr-o tendință mai largă a Statelor Unite de a controla exporturile de tehnologie avansată către China. În trecut, companii precum Nvidia și AMD au fost deja limitate în capacitatea lor de a exporta cipuri avansate în China.

Exit mobile version