One United Properties, principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, listat la BVB sub simbolul ONE, a raportat pentru primele şase luni ale anului afaceri de 675,9 milioane de lei, în creştere cu 56% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi interval, profitul net s-a majorat cu 136%, până la 347,8 milioane de lei.
În ciuda investiţiilor continue, Grupul şi-a menţinut o poziţie de numerar puternică, de 467,5 milioane de lei, iar indicatorul loan-to-value a înregistrat valoarea de 25%, arată datele financiare transmise luni de reprezentanţii companiei.
Potrivit acestora, creşterea cifrei de afaceri a fost susţinută de o creştere cu 16% a veniturilor din vânzările de proprietăţi rezidenţiale, care au ajuns la 386,8 milioane de lei în S1/2022 faţă de 332,8 milioane de lei în S1/2021. În paralel, venitul net din vânzarea de proprietăţi rezidenţiale a crescut semnificativ, cu 76% faţă de anul precedent ajungând la 189,9 milioane de lei datorită faptului că majoritatea dezvoltărilor se apropie de finalizare.
Acest lucru a generat o marjă netă de 49%, o apreciere de 17 puncte procentuale comparativ cu S1/2021.
„Diviziile rezidenţiale şi comerciale au continuat evoluţia pozitivă în 2022 şi au condus la o EBITDA cu 11% peste valoarea bugetată pentru prima jumătate a anului curent şi un profit net cu 23% mai mare. Poziţia excelentă de numerar înregistrată la 30 iunie va continua să fie susţinută şi de cele 254 milioane de lei atrase în cadrul majorării capitalului social, aspect ce se va transpune într-o datorie netă negativă. Toţi indicatorii demonstrează o poziţie puternică a afacerii noastre şi privim cu încredere spre creşterea activităţii de investiţii şi dezvoltare în perioada următoare”, spune Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.
În primele şase luni ale anului 2022, One United Properties a vândut şi pre-vândut apartamente, locuri de parcare, spaţii comerciale şi alte unităţi pentru un total de 66,5 milioane de euro.
La 30 iunie 2022, 80% dintre apartamentele aflate în curs de dezvoltare erau vândute, iar compania trebuie să primească până la sfârşitul anului 2023, 168,2 milioane de euro din vânzările contractate de clienţi.
În T3 2022, au început vânzările la două noi dezvoltări, One Lake Club şi One Herăstrău Vista.
Veniturile din chirii, care includ veniturile generate de segmentele de birouri şi de retail, au ajuns la 23,4 milioane de lei. Creşterea a fost determinată de veniturile provenite de la chiriaşii de la One Tower, clădire închiriată în totalitate şi One Cotroceni Park Faza 1, clădire închiriată în proporţie de 85% la 30 iunie 2022, însă nu generează încă venituri întregi, deoarece o mare parte a chiriaşilor se află încă în faza de amenajare.
Conducerea estimează că veniturile din chirii vor continua să crească la nivel de trimestru, aducând o pondere mai semnificativă în a doua jumătate a anului 2022, având în vedere gradul de ocupare în creştere în segmentul de birouri, precum şi achiziţia clădirii One Victoriei Plaza din iulie 2022, care este închiriată integral.
„A doua jumătate a anului va fi o perioadă de activitate intensă, pe măsură ce vom finaliza patru dezvoltări, inclusiv faza 2 a componentei de birouri a One Cotroceni Park. Mai mult, de-a lungul verii, am demarat vânzările la două noi dezvoltări – One Lake Club şi One Herăstrău Vista. În plus, înainte de sfârşitul anului, estimăm să începem vânzările la One Lake District, One High District şi One Floreasca Towers, sub rezerva obţinerii autorizaţiilor de construire. Documentele pentru toate aceste dezvoltări au fost deja depuse la autorităţile relevante şi au fost confirmate ca fiind 100% complete”, adaugă Andrei Diaconescu, co-CEO al One United Properties.
Poziţia de numerar de 467,5 milioane de lei nu include capitalul atras în cadrul majorării de capital social, operaţiune care a fost încheiată în data de 3 august 2022, când compania a atras 253,7 milioane de lei.
Majorarea de capital a constat în două etape – prima, în care acţionarii existenţi au subscris pe baza drepturilor de preferinţă, şi cea de-a doua etapă, cu noi investitori care au participat la plasamentul privat. Operaţiunea a fost finalizată pe 19 august 2022, când acţiunile ONE nou subscrise au fost încărcate în conturile investitorilor.
Noul capital va fi investit cu prioritate în noi dezvoltări rezidenţiale situate în principal în Bucureşti. Compania îşi propune să investească capitalul obţinut în zece noi dezvoltări. Acordurile pentru două locaţii în Bucureşti – One City Club şi One Herăstrău City – au fost deja semnate în iulie 2022, mărind portofoliul de teren curent al Grupului la aproximativ 217.000 mp, cu un total de drepturi de construire supraterană de peste 750.000 mp, unde vor fi construite peste 5.200 de apartamente în următorii opt ani. Acordurile pentru restul de opt noi dezvoltări sunt estimate a fi semnate în următoarele 12 luni.
În primele şase luni ale anului 2022, ONE a fost a noua cea mai tranzacţionată acţiune de la BVB. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, valoarea medie zilnică tranzacţionată a acţiunilor ONE a fost de 1,1 milioane de lei. La 30 iunie 2022, One United Properties avea 5.510 acţionari, o creştere de 74% faţă de momentul IPO-ului. Într-un S1 2022 volatil, acţiunile ONE au depăşit performanţa indicelui de referinţă BET, oferind o apreciere a preţului acţiunilor de plus 1,6% faţă de o scădere de 8,7% a indicelui BET. În acest context, pe 19 august 2022, FTSE Russell a anunţat că acţiunile One United Properties au avansat în cadrul seriei FTSE Global Equity Index Emerging Europe, trecând de la categoria Small Cap la Mid Cap, reflectând capitalizarea bursieră crescută, precum şi lichiditatea solidă a acţiunii ONE.