OMV Petrom atinge apogeul. Compania raportează un profit net de aproape cinci ori mai mare decât aceeași perioadă a anului trecut

OMV Petrom atinge apogeul, pe fondul scumpirilor masive din energie. Compania raportează un profit net de 4,6 mld. de lei în S1/2022, de aproape cinci ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile au crescut cu 153% de la an la an, până la 25,6 mld. lei. Este cel mai bun semestru din istoria companiei. Doar în prima jumătate de an Petrom a avut un profit cât 2020 şi 2021 la un loc. Imediat dezbatem subiectul pe larg.

Între timp, Bursa de Valori București a stagnat la deschiderea ședinței de tranzacționare de astăzi. (VO) La ora 10 și 50 de minute indicele principal BET era în creștere cu 1,33%. Lichiditatea medie zilnică ajunge la 105 milioane de lei, iar capitalizarea pe segmentul principal de piață este de 194 de miliarde de lei.

Trecem la bursele americane, care au închis pe plus ședința de ieri. Dow Jones câștigă 1,37% din valoare, S and P 500 crește cu 2,62%, Nasdaq cu 4,26%.

În piața commodities petrolul crește cu 1,19% iar gazele naturale cresc cu 0,14%.

Am discutat subiectul cu Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare la Goldring.

“Rezultatele cred că au fost peste așteptări. Firma noastră chiar a avut o analiză zilele trecute, publicată și în Ziarul Financiar, legată de rezultatele financiare. Nici analiștii noștri nu se așteptau la rezultatele pe care le-a publicat Petrom. Prețul la petrol, care a fost undeva la 102 dolari în primul trimestru, un preț mediu, se vede pe rezultatele Petrom. Cam același preț și pe trimestrul 2. În continuare mă aștept ca rezultatele Petrom pentru restul anului să fie la fel de bune.”, a povestit Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare la Goldring.

Exit mobile version