Meta împarte divizia A.I. în patru direcții și analizează reducerea personalului

Meta restructurează masiv divizia sa de inteligență artificială pentru a accelera dezvoltarea tehnologiilor avansate și pentru a rămâne competitivă în cursa pentru superinteligență, conform NYT.

Mark Zuckerberg reorganizează Meta Superintelligence Labs în patru direcții: cercetare fundamentală, dezvoltarea superinteligenței, produse și infrastructură hardware (centre de date, servere).

Meta restructurează divizia A.I. și mizează pe superinteligență

Mișcarea urmărește o structură mai eficientă și o lansare mai rapidă a produselor, dar provoacă și tensiuni interne. Conducerea discută posibile reduceri de personal, mutări în alte divizii și plecări ale unor lideri importanți. Meta explorează, în premieră, folosirea unor modele A.I. externe – fie open-source, fie licențiate de la alți furnizori – ceea ce marchează o schimbare față de tradiția companiei de a publica propriile modele.

În paralel, echipa condusă de Alexandr Wang, Chief A.I. Officer, abandonează modelul experimental Behemoth și lucrează la un nou „frontier model”, cu șanse să fie dezvoltat ca model închis. Restructurarea aduce atât recrutări spectaculoase (inclusiv Shengjia Zhao, co-creator ChatGPT, ca Chief A.I. Scientist), cât și plecări notabile: Joelle Pineau (către Cohere), Angela Fan (către OpenAI) și Loredana Crisan (către Figma). În același timp, veterani precum Rob Fergus rămân și conduc divizia de cercetare fundamentală FAIR. Zuckerberg mizează pe superinteligență ca pe o nouă etapă de creștere pentru Meta și investește până la 72 miliarde dolari în 2025, majoritatea direcționați către centre de date și echipe de cercetare A.I. Totuși, tensiunile interne și trecerea de la o strategie deschisă la una mai „închisă” ridică semne de întrebare despre direcția companiei.

Exit mobile version