McDonald’s a început vânzarea restaurantelor din Rusia

Sigla McDonald's este vizibila deasupra intrarii intr-un restaurant McDonald's, din Bucuresti, marti 26 ianuarie 2016. Lantul de restaurante de tip fast-food McDonald's a vandut operatiunile din Romania in weekendul anterior. ALEXANDRU DOBRE/MEDIAFAX FOTO.

În urma anunţului că părăseşte Rusia după mai bine de 30 de ani, McDonald’s a început vânzarea restaurantelor din această ţară. Pare că le va cumpăra Alexander Govor.

Gigantul burgerilor din Chicago a declarat că Alexander Govor, care operează 25 de restaurante în Siberia, a fost de acord să cumpere cele 850 de restaurante McDonald’s din Rusia şi să le opereze sub un nou nume.

McDonald’s nu a dezvăluit preţul de vânzare, conform Sky News.

Compania a anunţat luni că va părăsi Rusia după invazia acesteia în Ucraina.

Acordul de vânzare este supus aprobării autorităţilor de reglementare şi este de aşteptat să se încheie în câteva săptămâni, a precizat McDonald’s.

Govor a fost de acord, de asemenea, să păstreze cei 62.000 de angajaţi ruşi ai McDonald’s pentru cel puţin doi ani în condiţii echivalente.

De asemenea, el a fost de acord să plătească salariile angajaţilor corporativi ai McDonald’s până la încheierea vânzării.

Gigantul fast-food, ultima companie occidentală importantă care a părăsit Rusia de când a invadat Ucraina în februarie, declara că a luat decizia din cauza „crizei umanitare” şi a „mediului de operare imprevizibil” cauzate de războiul din Ucraina.

Compania – care a deschis prima sa filială din Rusia în Piaţa Puşkin din Moscova la 31 ianuarie 1990, când aproximativ 38.000 de sovietici au stat la coadă ore întregi pentru a gusta Big Mac, un simbol al capitalismului american – a declarat că va continua să îşi plătească cei 62.000 de angajaţi din Rusia.

Exit mobile version