În T1/2024, profitul SNP e 1,54 mld. lei. Liviu Popescu, jurnalist, ZF: E greu de spus dacă Petrom a intrat pe un trend descendent al profitabilității, dar un factor important aici este Neptun Deep, un factor important pentru investitori, și, până la urmă, cel care dă atractivitate companiei

Analiştii se aşteaptă ca OMV Petrom să raporteze în T1 un profit cu 30% mai mic faţă de cel de la începutul lui 2024. Profitul net, fără elementele speciale şi costul curent de achiziţie, ajunge la 1 mld. lei pentru primele 3 luni ale anului, potrivit medianei estimărilor publicate pe site-ul Petrom. Minimul indicat de analişti este de 967 mil. lei, iar maximul de 1,25 mld. lei.

În T1/2024, rezultatul este de 1,54 mld. lei, arată datele Petrom. Compania aprobă toate propunerile Directoratului: distribuirea de dividende de 2,8 mld. de lei, adică 66% din profitul net al grupului, din 3 iunie. Valoarea dividendului? 0,0444 lei/acțiune, cu un randament de 6,3%. Inclusiv bugetul de investiții pentru anul acesta: 8,1 mld de lei, cu 20% mai mare față de anul trecut.

Ce spune Liviu Popescu, jurnalist, ZF, pentru Aleph Business?

De unde vine scăderea profitului pentru OMV Petrom de la an la an și, dacă raportează sub cifrele din T1 din anul trecut, crezi că e un început de trend descendent pentru profitul companiei care continuă și în viitoarele trimestre?

„Bun, nu e tocmai vestea pe care o așteptau investitorii, dat prin faptul că Petrom deschide sezonul de raportări financiare pe 30 aprilie. Iar cu privire la estimările acestora în sens de scădere pentru profit, sunt trei factori principali. O producție mai mică de hidrocarburi pentru Petrom în acest trimestru față de începutul lui 2024, ieftinirea barilui de petrol și marje reduse pentru companie. Ați urmărit și voi în ultima perioadă, prețul barilului de petrol Brent s-a redus puternic. Cât despre un posibil trend, mi-e important să ne uităm la începutul lui 2024, pentru că și atunci profitul net a fost sub cel din 2023. În mare parte de aceiași factori. Să ne uităm în perioada următoare și cum va evolua consumul.

Deci aici trebuie să fim atenți și la INS, ce date va raporta, pentru că, până la urmă, consumul este strâns legat, profitabilitatea Petrom este strâns legată de consumul de carburanți. E greu de spus dacă Petrom a intrat pe un trend descendent al profitabilității, dar un factor important aici este Neptun Deep, un factor important pentru investitori, și, până la urmă, cel care dă atractivitate companiei, pentru că avem aceste investiții cu potențialul de a duce business-ul Petrom în anii următori la un nou nivel. Și mai mult decât atât, compania, așa cum ai spus și tu, a acordat dividende record și are o politică generoasă de dividend de raportat la profitul net ca pondere, plus promisiunea de a plăti și dividende suplimentare”, spune el.

Pe lângă dividendele aprobate de OMV Petrom, le mai avem pe cele de la Banca Transilvania, BRD și Nuclearelectrica. Sunt cifrele așteptate de investitorii români, mai ales într-un context economic, geopolitic, fiscal și politic incert, precum cel actual?

„Răspunsul scurt este da, pentru că sunt companii cu tradiție, companii cu o politică predictibilă de dividende. Vorbim aici de Banca Transilvania și OMV Petrom, dar adăugând pe listă Hidroelectrica, avem și Evergent. În cazul Nuclearelectrica, în cazul Romgaz, de exemplu, sunt companii care au investiții la orizont destul de mari. Nuclearelectrica are acea retehnologizare de la Cernavodă, Romgaz are Neptun Deep, are și Iernut. Se pot face acolo solicitări de a nu distribui 50% din profit cât impune legea.

Însă, pe lângă, avem cele 3 companii, Banca Transilvania, Petrom și Hidroelectrica. Sunt dividende care, dacă le punem pe hârtie ca să le analizăm randamentele, putem observa că investitorii pot primi astfel de câștiguri și din partea Titlurilor de Stat Fidelis, deci aici avem o concurență la BVB, randamente vs. titluri de stat, cu mențiunea că pe partea de randamente se poate câștiga și din aprecierea acțiunilor. Deci, da, sunt așteptările investitorilor au fost confirmate, pentru că aceste companii sunt lichide, au o politică predictibilă de dividende și au foi generoase și anul acesta”, adaugă el.

Exit mobile version