Holde Agri Invest SA (simbol bursier HAI), companie românească care exploatează terenuri agricole, raportează venituri de 14,9 milioane de lei în primul semestru din 2021, în creştere cu 193% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În prima jumătate a anului, compania a derulat investiţii în valoare totală de 26,1 milioane de lei, finanţate din surse proprii şi capital împrumutat, în modernizarea fermelor existente şi lărgirea suprafeţelor exploatate. Pentru întreg anul 2021, compania estimează o producţie totală de 32.800 de tone, venituri consolidate de 57 de milioane de lei şi un profit net de 7,3 milioane de lei.
„În primele şase luni ale anului am avut parte de o activitate intensă a afacerii noastre. Spre deosebire de anul trecut, când condiţiile meteorologice au fost extrem de dure, cu secetă extremă, în primul semestru din 2021 ne-am aflat la polul opus. Am avut parte de multe ploi, iar din acest punct de vedere credem şi sperăm că va fi un an agricol bun. Veniturile obţinute în această perioadă reprezintă aproape o triplare a rezultatului din aceeaşi perioadă a anului anterior, datorită creşterii suprafeţelor exploatate, precum şi ca urmare a valorificării cotaţiilor favorabile ale produselor agricole pe pieţele internaţionale. Specificul sezonier al activităţii Holde face ca în prima jumătate a anului să fie înregistrate din punct de vedere contabil cu preponderenţă cheltuielile asociate cu formarea culturilor anului agricol şi finanţarea activităţii curente, în timp ce majoritatea veniturilor sunt înregistrate în a doua jumătate a anului. Din această perspectivă, considerăm că rezultatele financiare preliminare la data de 30 iunie 2021 nu trebuie percepute de investitori ca o imagine pro-rată a rezultatelor financiare ale activităţii companiei pe parcursul întregului an financiar 2021,” a declarat Liviu Zăgan, Director General Holde Agri Invest.
În primul semestru din 2021, compania a investit în cele trei ferme pe care le deţine, prin echiparea acestora cu utilaje moderne, creşterea capacităţilor de stocare şi sisteme de irigaţii.
În prima parte a anului 2021, compania a continuat investiţiile în extinderea suprafeţelor exploatate, iar în luna august Holde a finalizat achiziţia celui de-al treilea nucleu după fermele Roşiori şi Frumuşani, respectiv ferma Videle. Aceasta are o suprafaţă totală de 2.400 de hectare de teren aflate în arendă. Pe lângă terenul exploatat, ferma vine la pachet cu o bază proprie situată în Videle, un număr de 10 angajaţi, dar şi cu un parc de utilaje agricole ce necesită îmbunătăţiri. În perioada următoare, Holde va începe procesul de modernizare a fermei, investiţiile principale fiind concentrate pe reînnoirea parcului de utilaje agricole şi construirea unui siloz cu o capacitate de 10.000 de tone. Compania se aşteaptă ca ferma să atingă performanţa maximă într-un orizont de doi-trei ani.
Tot la capitolul investiţii, în acest moment, Holde se află în proces de negociere pentru achiziţionarea a patru noi ferme până la finalul anului. În urma finalizării acestor tranzacţii, compania va avea integrate patru nuclee în conceptul Holde, după Roşiori, Frumuşani şi Videle. Tranzacţiile privind achiziţionarea celor patru ferme sunt supuse procedurilor de due diligence, care vor fi urmate de încheierea contractelor de achiziţie şi plăţile aferente. Suprafaţa totală vizată este de aproximativ de 3.500 de hectare, dintre care 350 sunt în proprietate, iar restul în arendă. Valoarea tranzacţiilor se ridică la aproximativ 33 de milioane de lei, în acest preţ fiind incluse utilajele fermelor, terenul în arendă, precum şi 2 baze agricole proprii cu dotare specifică. Odată cu preluarea societăţilor, personalul Holde va creşte cu aproximativ 20 de angajaţi.
Finanţarea tranzacţiilor va fi realizată parţial cu contribuţie proprie Holde de 29 milioane de lei, sumă atrasă de la investitorii BVB în urma operaţiunii de majorare a capitalului social desfăşurată în luna iulie a acestui an. Cealaltă contribuţie va fi reprezentată de împrumuturi bancare. Holde se aşteaptă să înceapă exploatarea celor patru ferme parţial în 2021 şi complet în 2022 şi să recolteze primele culturi în vara anului 2022. În ceea ce priveşte investiţiile de modernizare ale acestora, compania are în vedere achiziţionarea de noi utilaje şi construirea de silozuri, iar în măsura în care va fi posibil vor fi realizate şi investiţii în sisteme de irigaţii ale suprafeţelor exploatate.
Dacă toate procedurile de achiziţie a celor patru ferme se vor încheia cu succes, Holde va ajunge să exploateze o suprafaţă totală de 13.000 de hectare şi îşi va îndeplini astfel obiectivul stabilit pentru anul 2021.