Pavăl Holding SRL, vehiculul de investiţii financiare al proprietarilor Dedeman, a achiziţionat 2,54% din producătorul de cărămizi Cemacon Cluj Napoca într-o tranzacţie de 5,1 mil. lei şi care a avut ca şi vânzători doi şefi ai companiei.
Cum cea mai recentă raportare a acţionariatului Cemacon, cea de la 16 aprilie 2021, arată că Pavăl Holding avea 75,3% din capitalul social, în urma tranzacţiei DEALS de miercuri deţinerea a urcat la 77,8%, potrivit datelor ZF. Cemacon are o capitalizare bursieră de 238 mil. lei.
Joi compania a anunţat într-un raport publicat la bursa de la Bucureşti că Pavăl Holding, ai căror reprezentanţi, precum Dragoş Pavăl, Karina Pavăl, Dana Beju şi Adrian Fercu sunt în CA-ul Cemacon, a achiziţionat în şedinţa din 26 mai 2021 un pachet de 12,9 milioane de acţiuni la preţul de 0,397 lei pe acţiune.
Pe de altă parte Liviu Stoleru, CEO al Cemacon Cluj, a vândut 7,7 milioane de acţiuni în timp ce Daniel Şologon a vândut la rândul său circa 5,2 milioane de acţiuni. Tranzacţia de achiziţie a fost realizată pe piaţa DEALS la un preţ în scădere cu 14,6% faţă de cel de tranzacţionare. Joi la ora 13:40 acţiunile CEON se tranzacţionează în scădere cu 3,83% la 0,452 lei pe unitate în contextul unor tranzacţii de doar 456 lei.
De la începutul anului 2021 CEON are plus 35% pe o lichiditate de 132 mil. lei. Spre comparaţie indicele principal BET a urcat cu 17,5%.
Pavăl Holding este vehiculul de investiţii financiare prin care fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, acţionari ai retailerului de bricolaj Dedeman – cea mai puternică afacere antreprenorială românească, au investiţii la companii listate la bursa de la Bucureşti.