Foxconn obține venituri record în T4, datorită cererii puternice pentru servere destinate A.I.

Foxconn depășește aşteptările şi raportează cele mai mari venituri trimestriale din istoria sa, datorită cererii ridicate pentru servere destinate inteligenţei artificiale (AI), scrie Reuters.

Veniturile pentru T4 cresc cu 15,2%, până la 64,72 miliarde de dolari, conform unui comunicat al companiei. Rezultatul depășește estimarea SmartEstimate LSEG.

Foxconn crește datorită cererii pentru servere AI

Foxconn, principalul producător de iPhone-uri pentru Apple, raportează o creștere semnificativă la divizia de produse cloud și de rețea, datorată cererii ridicate pentru servere destinate AI. Printre clienții săi se află și Nvidia, lider în producția de cipuri pentru AI.

Pentru electronicele inteligente de consum, inclusiv iPhone-urile, compania înregistrează o creștere „aproximativ stabilă” față de anul precedent.

Veniturile totale pentru luna decembrie 2024 sunt cu 42,3% mai mari decât în aceeași perioadă a anului anterior. Este al doilea cel mai ridicat nivel pentru luna decembrie.

Ce perspective are compania pentru 2025?

Foxconn anunță că în T2/2025, operaţiunile generale vor intra în mod tradiţional în ”sezonul scăzut”, dar performanţele vor fi similare cu media ultimilor cinci ani. Totuşi, în comparaţie cu anul precedent, compania se aşteaptă la o creştere semnificativă.

Acţiunile Foxconn cresc cu 76% în 2024, peste creşterea de 28,5% a pieţei mai largi din Taiwan.

Tarifele comerciale sunt un subiect fierbinte la CES 2025 din Las Vegas

Giganţii auto şi ai tehnologiei care îşi prezintă inovaţiile la CES 2025 din Las Vegas, între 7 şi 10 ianuarie, se vor confrunta cu o serie de întrebări legate de tarifele comerciale, un subiect neobişnuit pentru acest eveniment orientat în mod tradiţional spre consumatori, anunță Reuters.

Această ediţie a CES are loc la câteva zile înainte de inaugurarea preşedintelui ales Donald Trump, care promite tarife ridicate pentru importurile din Canada, Mexic, China şi alţi parteneri comerciali ai SUA. Propunerile au generat îngrijorări legate de creşterea costurilor pentru companii şi consumatori.

Exit mobile version