Ford Europa deschide, în premieră, un centru de operațiuni în București

Ford Europa aduce Bucureşti un centru de servicii şi va închiria birouri în proiectul One Cotroceni Park.

“Putem confirma că în această vară, Ford va deschide la Bucureşti un centru de operaţiuni denumit Ford Business Solutions Center (FBS). FBS Center din Bucureşti se va alătura Centrului deschis anul trecut la Budapesta şi va deveni parte din reţeaua globală FBS, care deserveste numeroase ţări şi arii de business din întreaga lume. Organizaţia europeană FBS este condusă de Dieter Rogmann, Director Ford Business Solutions Europe, care are o experienţă de 27 de ani în cadrul Ford Motor Company”, au declarat pentru ZF oficialii Ford.

“Deschiderea centrului FBS în Bucureşti permite Ford să aibă acces la forţă de muncă dinamică şi foarte bine pregătită, beneficiind de o diversitate lingvistică extinsă, în timp ce compania îşi consolidează planul de business la nivel european şi global. Mai multe detalii despre operaţiunile Ford Business Solutions Center din Bucureşti vor fi oferite mai tarziu în acest an”, au completat aceştia.

Deschiderea unui centru de servicii reprezintă cea mai nouă investiţie a Ford în România, după cele din uzina de la Craiova, unde anul trecut au anunţat o nouă investiţie de 300 mil. dolari pentru ca aceasta din 2023 să producă o nouă utilitară uşoară, care din 2024 va deveni şi primul autovehicul electric produs în România.

În 2021 Ford şi-a extins operaţiunile SSC (shared service centre) şi din Ungaria, unde avea în toamna anului trecut 624 de angajaţi înalt calificaţi. De asemenea, Ford are în plan să extindă şi departamentul de business solutions din India, unde în prezent are 11.000 de angajaţi. Creşterea din India va veni în contextul în care până în prima jumătate a anului viitor americanii vor închide uzinele unde produc automobile.

De partea cealaltă, Ford a investit tot mai mult în dezvoltare şi în IT, iar acestea necesită şi o forţă de muncă specializată.

Exit mobile version