Jucătorul sârb de tenis Novac Djokovic a cumpărat 80% din compania daneză de biotehnologie QuantBioRes cu scopul de a dezvolta un tratament medical pentru Covid-19, a declarat directorul executiv al companiei pentru Reuters.
Novak Djokovic a fost expulzat din Australia după ce a pierdut recursul în instanţă împotriva anulării vizei sale şi nu a mai putut participa la Australian Open.
Viza lui Djokovic, care este nevaccinat, a fost revocată pentru a doua oară vineri, după ce ministrul imigraţiei, Alex Hawke, a declarat că prezenţa sârbului în Australia reprezintă un risc pentru sănătatea publică, potrivit SkyNews.
Aceasta urmează controversei privind decizia de a acorda lui Djokovic o scutire de la cerinţele de vaccinare COVID pentru a juca la Australian Open.
Lui Djokovic i-a fost revocată prima dată viza la sosirea la Melbourne, dar a câştigat un recurs în instanţă împotriva acestei anulări care i-a permis să rămână în Australia.