Crește decalajul de salarizare între femei și bărbați în consiliile de administrație din companiile de servicii financiare europene?

Decalajul de salarizare între femei și bărbați în consiliile de administrație din companiile europene de servicii financiare crește cu cinci procente, de la 31% la 36% în intervalul 2019 – 2023, potrivit celei mai recente ediții a studiului EY European Financial Services Boardroom Monitor.

Decalajul salarial între femei și bărbați în consiliile de administrație din companiile financiare europene se majorează în intervalul de patru ani, în pofida creșterii nivelului absolut al remunerațiilor acordate femeilor administratori neexecutivi în aceeași perioadă. 

Administratorii neexecutivi nord-americani încasează remunerații totale semnificativ mai mari, cu toate că omologii lor europeni beneficiază de retribuții fixe medii mai mari. Această situație se datorează faptului că, pe lângă remunerația fixă, administratorii nord-americani primesc și acțiuni sau titluri de capital, care nu sunt oferite membrilor din consiliile de administrație din Marea Britanie sau din Uniunea Europeană, din motive legate de independența și obiectivitatea acestora.

Ce spune Razvan Pîrnac, Partener, Financial Services Risk Management, EY România?

„Potrivit celor mai recente date de la Institutul Național de Statistică, salariul mediu net lunar în sectorul serviciilor financiare din România este în prezent de 7.200 de lei, o valoare care s-a dublat în ultimii zece ani. În pofida acestei majorări generale semnificative, decalajul de salarizare între femei și bărbați rămâne un motiv de îngrijorare: bărbații câștigă în jur de 8.700 de lei, în timp ce femeile câștigă cu aproximativ 25% mai puțin, adică 6.500 de lei.

În urmă cu un deceniu, bărbații câștigau în jur de 4.500 de lei, iar femeile încasau cu circa 28% mai puțin, adică 3.200 de lei. Deși aceste valori arată că decalajul de salarizare între femei și bărbați s-a redus ușor (de la 28% la 25%), ritmul convergenței pare să fie lent. Diminuarea mai rapidă a acestui decalaj reprezintă nu numai o chestiune de echitate, dar și un pas important spre cultivarea unui sector al serviciilor financiare mai incluziv și mai competitiv în România”, spune el.

Care sunt comparațiile între remunerațiile administratorilor din Europa și America de Nord în funcție de gen?

În intervalul 2019 – 2023, remunerația medie a membrilor neexecutivi femei din consiliile de administrație din firmele financiare europene crește cu 12%, de la 164.584 de dolari în 2019, la 184.477 de dolari în 2023. În același interval, remunerația membrilor bărbați din consiliile de administrație se majorează într-un ritm mai rapid, de 21%, de la 238.706 de dolari în 2019, la 287.994 de dolari în 2023.

Prin comparație, în aceeași perioadă, decalajul de salarizare între femei și bărbați în cadrul consiliilor de administrație ale celor mai mari firme de servicii financiare din America de Nord se reduce cu două procente, de la 7% la 5%.

Remunerația membrilor neexecutivi de gen feminin din consiliile de administrație din firmele nord-americane de servicii financiare crește cu 13%, de la 287.465 de dolari în 2019, la 324.250 de dolari în 2023. Remunerația membrilor neexecutivi de gen masculin ai consiliilor de administrație se majorează într-un ritm mai lent, de 10%, de la 309.392 de dolari în 2019, la 340.481 de dolari în 2023.

În 2023, administratorii de gen feminin monitorizați din servicii financiare europene câștigă 64 de dolari la fiecare 100 de dolari câștigați de omologii lor bărbați, comparativ cu 69 de dolari la fiecare 100 de dolari câștigați de administratorii bărbați în 2019, ceea ce reprezintă o creștere de cinci procente a decalajului de salarizare între femei și bărbați.

Prin comparație, membrii neexecutivi femei din consiliile de administrație în servicii financiare din America Nord câștigă, în medie, 95 de dolari la fiecare 100 de dolari încasați de omologii lor de gen masculin, comparativ cu 93 de dolari la fiecare 100 de dolari câștigați de administratorii bărbați în 2019. Aceasta reprezintă o diminuare cu două procente a decalajului de salarizare între femei și bărbați.

Care este distribuția pe genuri în cadrul consiliilor de administrație din Europa și America de Nord?

Distribuția pe genuri (la finalul anului 2024) în cadrul consiliilor de administrație din firmele europene de servicii financiare este de 43% femei și 57% bărbați. Cele mai recente date publice disponibile cu privire la firmele din America de Nord arată că, la sfârșitul anului 2023, reprezentarea femeilor la nivelul consiliilor de administrație este cu șapte procente mai mică, adică 36% femei și 64% bărbați.

28% dintre firmele europene de servicii financiare au în prezent o reprezentare a femeilor de sub 40% la nivelul consiliilor de administrație. Aceasta înseamnă o scădere de 3 puncte procentuale față de sfârșitul anului 2023, când 31% din consiliile de administrație au o reprezentare a femeilor de sub 40%.

Studiul EY Boardroom Monitor constată că subcomitetele sunt majoritar formate din bărbați la finalul anului 2023. În Europa, comitetele sunt formate din 45% femei și 55% bărbați, iar în America de Nord raportul este de 37% femei și 63% bărbați.

Cu toate acestea, la nivel macro, decalajul de salarizare între femei și bărbați în cadrul comitetelor este mai mare în Europa, unde președinții de comitet de sex feminin încasează 50% din remunerația omologilor lor de sex masculin, iar membrii de comitet femei câștigă 75% din remunerația omologilor lor de sex masculin, în timp ce în America de Nord atât femeile președinte de comitet, cât și cele membru de comitet câștigă 97% din remunerația omologilor lor de sex masculin.

Datele arată că, per total, administratorii de gen masculin dețin individual mai multe funcții în comitete decât omologii lor de gen feminin, ceea ce explică în parte faptul că bărbații primesc o remunerație globală mai mare decât femeile.

Administratorii neexecutivi nord-americani încasează remunerații totale mai mari decât cei europeni, dar retribuția fixă este mai mare în Europa

Remunerația medie a membrilor consiliilor de administrație din firmele de servicii financiare nord-americane este mai mare decât cea a omologilor lor europeni în fiecare an din intervalul 2019 – 2023.

În 2019, administratorii neexecutivi nord-americani câștigă cu 43% mai mult decât omologii lor europeni. Remunerația în cadrul consiliilor de administrație la nivelul întregului sector din America de Nord este, în medie, de 302.814 de dolari per membru, comparativ cu 212.360 de dolari per membru din consiliile de administrație din Europa.

În 2023, membrii neexecutivi din consiliile de administrație nord-americane de servicii financiare câștigă cu 39% mai mult decât omologii lor europeni, adică 334.707 de dolari și, respectiv, 242.715 de dolari per membru.

Administratorii neexecutivi de gen feminin din cadrul firmelor nord-americane de servicii financiare încasează cu 13% mai mult decât omologii lor bărbați din cadrul firmelor europene de servicii financiare, potrivit celor mai recente date disponibile.

În 2023, remunerația membrilor neexecutivi femei din consiliile de administrație nord-americane de servicii financiare este, în medie, de 324.250 de dolari, comparativ cu 287.994 de dolari în cazul omologilor lor de gen masculin din cadrul firmelor europene.

Remunerația nemonetară, inclusiv acordarea de opțiuni și titluri de capital, s-a dovedit a reprezenta o componentă importantă a remunerației totale acordate administratorilor neexecutivi din firmele nord-americane de servicii financiare. Aceasta este o practică aproape inexistentă în Europa, deoarece codurile de guvernanță corporativă din această regiune descurajează încasarea de plăți variabile de către administratorii neexecutivi, astfel încât aceștia să își păstreze independența și obiectivitatea.

În 2019, 54% din remunerația acordată membrilor neexecutivi din consiliile de administrație nord-americane de servicii financiare este nemonetară, reprezentată de opțiuni de acțiuni sau titluri de capital, iar acest procent crește la 56% în 2023.

Cu toate că administratorii neexecutivi europeni încasează o remunerație mai mică per total, retribuția fixă medie este mult mai mare decât cea acordată omologilor lor nord-americani. În 2023, retribuția fixă medie a administratorilor neexecutivi nord-americani, fără elementele nemonetare, precum titluri de capital sau opțiuni de acțiuni, este de 156.811 de dolari, comparativ cu 242.715 de dolari în cazul omologilor lor europeni.

Care sunt diferențele regionale în ceea ce privește remunerarea membrilor neexecutivi din consiliile de administrație?

În timp ce firmele de servicii financiare din America de Nord tind să aibă o capitalizare de piață și venituri relativ mai mari decât cele din Europa, consiliile lor de administrație sunt mai bine remunerate în termeni relativi, chiar și după ajustare.

Pentru fiecare miliard de dolari din veniturile obținute în 2023, firmele nord-americane de servicii financiare remunerează membrii neexecutivi ai consiliilor de administrație în medie cu 407.794 de dolari.

Prin comparație, firmele europene de servicii financiare acordă membrilor neexecutivi din consiliile de administrație retribuții cu 33% mai mici – o medie de 275.242 de dolari pentru fiecare miliard de dolari din veniturile obținute.

Datele din studiul EY Boardroom Monitor relevă diferențe semnificative în ceea ce privește remunerația totală acordată consiliilor de administrație din cadrul segmentelor sectorului de servicii financiare. Aceste tendințe sectoriale pot fi observate atât în Europa, cât și în America de Nord, chiar și după ajustarea în funcție de venituri.

În Europa, cel mai bine remunerați sunt administratorii neexecutivi ai firmelor de administrare a activelor și patrimoniului, ce încasează în medie 455.220 de dolari pentru fiecare miliard de dolari din veniturile obținute în 2023.

Prin comparație, administratorii neexecutivi din segmentul bancar sunt remunerați în medie cu 289.008 de dolari, iar administratorii neexecutivi din segmentul asigurărilor cu 136.319 de dolari pentru fiecare miliard de dolari din veniturile obținute.

La nivelul firmelor din America de Nord, consiliile de administrație din segmentul bancar sunt cele care câștigă cel mai mult din sectorul financiar. Pentru fiecare miliard de dolari din veniturile obținute de bănci, consiliile de administrație sunt remunerate cu 490.095 de dolari, în sectorul administrării patrimoniului și activelor, consiliile de administrație sunt remunerate cu 395.723 de dolari, iar, în segmentul asigurărilor, cu 223.439 de dolari.

Care sunt diferențele regionale în ceea ce privește remunerarea membrilor neexecutivi în consiliile de administrație din Europa?

Pe piețele europene, membrii consiliilor de administrație din firmele elvețiene de servicii financiare încasează cea mai mare remunerație absolută în 2023, în valoare medie de 338.621 de dolari.

Membrii consiliilor de administrație ale firmelor spaniole și britanice sunt următorii cel mai bine remunerați și câștigă în medie 252.570 de dolari și, respectiv, 199.856 de dolari. În schimb, membrii consiliilor de administrație din firmele norvegiene, franceze și belgiene primesc cele mai mici remunerații în 2023, în valoare medie de 50.472 de dolari, 83.941 de dolari și, respectiv, 110.534 de dolari.

Nivelurile absolute ale remunerației administratorilor femei pe piețele europene urmează un model similar. Membrii de gen feminin din consiliile de administrație din servicii financiare din Elveția, Spania și Marea Britanie beneficiază de cele mai mari remunerații totale în 2023, în valoare de 254.732 de dolari, 246.491 de dolari și, respectiv, 191.000 de dolari. Femeile din consiliile de administrație din firmele norvegiene, franceze și suedeze încasează cele mai mici remunerații totale în 2023, în valoare medie de 60.141 de dolari, 86.184 de dolari și, respectiv, 108.883 dolari.

Firmele elvețiene de servicii financiare înregistrează cel mai mare decalaj de salarizare între femei și bărbați la nivelul consiliilor de administrație. Cele mai recente date disponibile (2023) arată că bărbații din consiliile de administrație elvețiene sunt plătiți de aproape 1,5 ori (149%) mai mult decât omologii lor femei. Retribuția medie a bărbaților din consiliile de administrație elvețiene este de 380.020 de dolari, comparativ cu 254.732 de dolari în cazul administratorilor de gen feminin.

Administratorii cu competențe de conducere executivă sau în domeniul ESG câștigă cel mai bine

Nivelurile de remunerare în cadrul consiliilor de administrație ale firmelor de servicii financiare din Europa variază, în funcție de competențele și pregătirea profesională a membrilor acestora.

În perioada 2019 – 2023, membrii neexecutivi din consiliile de administrație din serviciile financiare din Europa cu experiență anterioară într-o funcție de conducere executivă primesc remunerații mai mari în fiecare an.

Cel mai recent, în 2023, administratorii neexecutivi cu experiență în funcții de conducere executivă sunt remunerați în medie cu 260.487 de dolari, comparativ cu 226.119 dolari în cazul celor fără o astfel de experiență.

O tendință similară se observă în rândul membrilor consiliilor de administrație cu competențe în domeniul durabilității, care, în 2023, sunt remunerați în medie cu 301.098 de dolari, comparativ cu 234.702 de dolari în cazul celor fără astfel de competențe.

Cu toate acestea, în ambele domenii, membrii de gen masculin din consiliile de administrație sunt remunerați mai mult, în medie, decât femeile cu experiență similară.

În intervalul 2019 – 2023, membrii neexecutivi bărbați din consiliile de administrație cu experiență în funcții de conducere executivă sunt remunerați în medie cu 284.065 de dolari pe an, comparativ cu 164.696 de dolari în cazul femeilor cu experiență similară.

În aceeași perioadă, bărbații cu competențe în domeniul durabilității sunt remunerați în medie cu 429.868 de dolari pe an, comparativ cu 167.587 de dolari în cazul femeilor cu o experiență echivalentă.

Care este sinteza datelor referitoare la remunerare la 31 decembrie 2023 (cele mai recente date raportate)?

Care este sinteza datelor aferente studiului Boardroom Monitor la 31 decembrie 2024?

Exit mobile version