Ce cifră de afaceri generează un lanț de 967 de farmacii în 2024?

Dr. Max Group, care include farmaciile cu acelaşi nume și distribuitorul de medicamente Mediplus, încheie anul trecut cu venituri de peste 2 miliarde de euro (10,7 miliarde de lei), după o creștere de 23% față de anul anterior, conform raportărilor consolidate ale companiei. Dr. Max deține în total 967 de farmacii la nivel național și ocupă în 2024 primul loc ca răspândire, devansând Catena, care are cu doar 10 unități mai puțin, scrie ZF.

Ce spune Cezar Zaharia, CEO al Dr. Max Group România?

“Anul 2025 marchează pentru noi o perioadă de consolidare, în care ne propunem să ne întărim poziţia pe piaţa de retail farmaceutic“, spune Cezar Zaharia, CEO al Dr. Max Group România.

Cine deține grupul Dr. Max Group?

c aparține fondului de investiţii Penta Investments, care în anul 2018 achiziţionează A&D Pharma (farmaciile Sensiblu şi distribuitorul Mediplus), în cea mai mare tranzacţie din piaţa farmaceutică, estimată de sursele ZF la 350 milioane de euro. În anul 2020, compania lansează brandul Dr. Max, care înlocuiește treptat brandurile Punkt şi Sensiblu. Compania mizează pe segmentul preţurilor mici, care atrag pacienţii.

Exit mobile version