Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group: Considerăm că diversificarea permite creștere și stabilitate, mai ales într-un context economic volatil

Sphera Franchise Group raportează pentru T1/2025 profit net de 7,8 mil. lei, în scădere cu 63% an/an. Asta în timp ce vânzările însumează 362 mil. lei, cu 0,9% sub nivelul celor din T1/2024.

Ajustarea vine după doi ani de creştere accelerată, într-un context de incertitudine ridicată pe piaţa locală ce a accentuat comportamentul prudent de consum, spun reprentanţii companiei.

Traversăm o perioadă în care consumul încetineşte, iar incertitudinile legate de fiscalitate, inflaţie şi politicile economice se accentuează, spune CEO-ul companiei.

Ce spune Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group?

„În general, scăderea a fost cauzată de creșterea cheltuielilor cu forța de muncă. Am avut o creștere de 12,4% pe fondul majorării salariului minim, începând cu ianuarie 2025. În restaurantele Sphera nu plătim la nivelul salariului minim, dar, orice modificare a acestuia produce, inevitabil, ajustări la nivelurile salariale. Creșterea bugetului de salarii a reprezentat peste două treimi din creșterea totală a cheltuielilor în restaurante. O altă creștere semnificativă de cheltuieli de 10,8% a fost cea cu terții, precum și cea cu comisioanele către platformele de livrare, dar și induse de inflație încă ridicată. Referitor la profitul net, a scăzut și ca urmare a unor tehnicalități care țin de zona de impozitare, atât în România cât și în Italia. Ce facem? Luăm măsuri active de optimizare, renegocieri și optimizări de contracte cu furnizorii, facem economii la utilități, inclusiv panouri solare. Am instalat la drive-ul deschis la Galați acum ceva timp în urmă, acolo ne producem jumătate din energia necesară, prin panouri solare, și vrem să continuăm să instalăm în toate unitățile unde este posibil. Continuăm digitalizarea și eficientizarea operațională.

Exit mobile version