- Piața de media din România este estimată cu o creștere de 11%, susținută de evenimente sportive majore și runde electorale.
- Televiziunea domină piața publicității cu o cotă de 52,2% și venituri estimate la 406 milioane euro, urmată de Digital cu 283 milioane euro, în continuă expansiune datorită platformelor de streaming și social media.
- Sectoarele cu cele mai dinamice creșteri în investițiile media includ Materiale și Servicii de Construcții (+31%), Produse pentru Casă (+30%) și Servicii Financiare (+20%), în timp ce Telecomunicațiile înregistrează o scădere de 14%.
Piața de media din România va atinge în 2024 valoarea de 778 milioane de euro, ce reprezintă o creștere de 11% față de anul precedent, conform analizei Media Fact Book realizate de Initiative România. Această evoluție stabilă vine în ciuda provocărilor economice și geopolitice și este susținută de evenimente sportive majore și campaniile electorale din anul curent.
Peste jumătate din bugetele de publicitate merg spre zona tv, iar zona de digital atrage mai mult de o treime.
„Piaţa media din Romania în 2024 reflectă în continuare transformările consumatorului român din punct de vedere tehnologic, social dar şi economic. Televiziunea rămâne un element de bază al investiţiilor publicitare, fiind canalul cu cel mai mare reach naţional. Aceasta continuă să fie relevantă pentru segmentele urbane prin adaptarea conţinutului cu producţii locale de calitate, transmisiuni live şi o bună înţelegere a rolului platformelor digitale, ceea ce îi permite să atragă un public diversificat şi foarte implicat. Digitalul continuă să domine expansiunea pieţei media, pe fondul creşterii platformelor de streaming, dar şi al conţinutului video scurt pe reţelele sociale. Ascensiunea influenţatorilor locali ca vectori importanţi în campaniile publicitare, mai ales pe platforme precum TikTok, Instagram şi YouTube, este un trend care va avea implicaţii în dinamica industriei de publicitate şi în viitor”, spune Alexandra Olteanu, Managing Director Initiative România.
Televiziunea domină piața publicității
- Televiziunea își păstrează poziția de lider pe piața media, cu o cotă de 52,2% din veniturile publicitare şi o valoare estimată la 406 milioane de euro, în creștere cu 10% față de 2023. Televiziunea continuă să fie un canal esențial pentru atingerea unui reach național extins, datorită transmisiunilor live şi producțiilor locale de calitate.
Digitalul vede expansiune accelerată
Segmentul Digital își continuă creșterea, și atinge 283 milioane de euro, datorită:
- Digitalizării accelerate;
- Expansiunii comerțului electronic;
- Schimbărilor în consumul de media.
Google Search domină publicitatea digitală, urmat de Display, Social Media şi YouTube. TikTok este platforma cu cea mai rapidă expansiune în 2024, și consolidează rolul influencerilor locali ca vectori importanți în campaniile de marketing.
Crește segmentul OOH și Radio
- OOH (Out-of-Home) crește cu 12,5%, și ajunge la 46,6 milioane de euro, datorită utilizării crescute a panourilor LED şi competiției intense în sectoare precum Retail, Servicii Financiare şi Automotive.
- Radioul își păstrează relevanța, cu o creștere de 8% și ajunge la 38 milioane de euro, datorită conținutului local şi emisiunilor tematice.
Care este topul sectoarelor economice, după investiții în media
- Retail: 24% din piață şi o creștere de 8%, atingând aproape 190 milioane de euro;
- Healthcare: 16% din piață, cu o creștere de 5%;
- Food & Beverages: +11%;
- E-commerce și Cosmetice & îngrijire personală: +8% fiecare.
Cele mai dinamice creșteri sunt înregistrate de:
- Materiale și Servicii de Construcții: +31%;
- Produse pentru Casă: +30%;
- Servicii Financiare: +20%;
- Pariuri & Jocuri de Noroc și HoReCa: +17% fiecare.
Singurul sector cu o scădere a investițiilor media este Telecomunicațiile, cu un minus de 14% față de 2023. Piața de media din România în 2024 reflectă o creștere stabilă și o adaptare continuă la schimbările tehnologice și economice.