Adam Stone beneficiază de un ajutor de stat de 26,44 mil. euro pentru o investiție totală de 40,49 mil. euro, care creează 72 de locuri de muncă

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, soseste la Palatul Parlamentului din Bucuresti, miercuri, 15 noiembrie 2017, pentru a fi audiat de Comisia parlamentara de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Adam Stone S.A., companie din industria materialelor de construcții controlată de familia Videanu, beneficiază de un ajutor de stat de 26,44 mil. euro pentru un proiect de investiții totale de 40,49 mil. euro, conform ZF.

Proiectul presupune crearea a 72 de locuri de muncă și vine într-un context dificil, compania raportează în 2024 un profit de doar 568.000 euro (-96% față de 2023) și afaceri de 7 mil. euro (-85%), cu doar 18 angajați.

Adam Stone primește ajutor de stat pentru o nouă fabrică

Firma închiriază un teren de 11.600 mp pe platforma industrială Marmosim Simeria, deținută tot de familia Videanu, pentru a construi o fabrică destinată reciclării deșeurilor din carierele de piatră naturală.

Investiția, formată din 38 mil. euro cheltuieli eligibile și 2,71 mil. euro neeligibile, are o intensitate a sprijinului de circa 70%. La 30 iunie 2025, proiectul se află în stadiul de „în curs de demarare” și urmează să intre în faza de implementare efectivă.

Exit mobile version