- Acțiunile Ferrari au un plus de 44% de la începutul anului, pe bursa din SUA.
- Adam Jonas, analist Morgan Stanley, ridică prețul țintă la 520 de dolari pentru acțiunile companiei.
- Ferrari calculează că 74% dintre mașinile sale sunt vândute clienților existenți.
Ferrari performează tot mai bine pe bursă, iar analiștii Morgan Stanley estimează câștiguri tot mai mari pentru gigantul italian.
Acțiunile companiei au +44% în 2024, un nivel record, peste performanțe ale unor producători precum Renault, Mercedes-Benz sau Volvo. Ferrari concurează și cu alte mărci de lux din alte industrii, cum ar fi LVMH și Hermes, scrie Bloomberg.
Adam Jonas, analist Morgan Stanley, ridică prețul țintă la 520 de dolari pentru acțiunile companiei, de la 400 de dolari, ceea ce implică un plus de aproximativ 6%.
Cine contribuie la performanțele Ferrari?
Performanța se datorează în principiu loialității mari față de marcă a clienților deja existenți, dar și expunerii reduse față de China, mai spun analiștii Morgan Stanley.
Compania are acum cea mai mare capitalizare de piață pe indicele italian FTSE MIB, alcătuit din 40 cele mai lichide companii listate la Borsa Italiana.
Aproximativ 10% din veniturile companiei au venit din China în 2023, conform datelor Bloomberg. În timp ce Ferrari calculează că 74% din noile sale mașini sunt vândute clienților existenți.