Cum poate un trader la început de drum să găsească scenariul potrivit pentru el când vine vorba de program? Care e soluția din perspectiva lui Ștefan Stoean, trader & investitor? Ce spune el, într-o discuție cu Rareș Gabriel, la Keep Cool & Trade On: Oamenii trebuie să caute ceea ce le oferă lor confort, adică trebuie să încerce

Pentru un trader aflat la început de drum, găsirea unui program de tranzacționare eficient este esențială pentru succes. Ștefan Stoean, trader și investitor, subliniază importanța organizării și a disciplinei, la Keep Cool & Trade On.

Primul pas? Să tranzacționeze în fața unui calculator, nu pe telefon, pentru a evita astfel decizii impulsive. Stoean recomandă testarea diferitelor intervale orare și stabilirea unui program structurat de cel puțin trei ore: o oră pentru planificare și două pentru execuție. Această abordare oferă claritate, control și crește șansele de reușită pe termen lung.

Ce spune Ștefan Stoean, trader & investitor, la Keep Cool & Trade On?

„În primul rând, oamenii trebuie să caute ceea ce le oferă lor confort, adică trebuie să încerce, dar în primul rând să tranzacționeze atunci când sunt în fața unui calculator, nu în fața unui telefon, pentru că am văzut că e obiceiul ăsta, fac chestii și mai și tranzacționez pe lângă. Deci acesta este primul pas care te duce către eșec 100%, că e doar mirajul reușitei.

Ideea este să încerce. Să încerce dimineața, să-și creeze un program de minim 3 ore, că ăsta ar fi cam intervalul de care ai nevoie în circa 3 ore să ai la început o oră disponibilă pentru a-ți face planul, pentru că dacă ești mai ales la început, ai nevoie de o oră până îți completezi planul, să fie unul scris, iar după aceea undeva la două ore de tranzacționare, ai avea minim un setup sau două suficiente ca să îți închizi ziua”, spune el, într-o discuție cu Rareș Gabriel, la Keep Cool & Trade On.

Exit mobile version