Care a fost cea mai tare tranzacție pe care a semnat-o Dragoș Dinu în calitate de CEO al Țiriac Holdings: Vânzarea UniCredit, era în jur de 300 de milioane de euro

Dragoș Dinu este un lider de top în business-ul românesc, cu o carieră în retail, pharma, consultanță și investiții. A semnat tranzacții majore, precum vânzarea UniCredit pentru aproximativ 300 mil. euro, dar a întâmpinat și negocieri surprinzătoare, unele rămase fără finalitate.

Ce spune Dragoș Dinu la Viața ta e un business?

Care a fost cea mai tare tranzacție pe care ai semnat-o în calitate de CEO al Țiriac Holdings?

„Vânzarea UniCredit. Era în jur de 300 de milioane de euro. Nu mi-a tremurat mâna, pentru că încasam”, spune Dragoș Dinu.

În astfel de tranzacții, ai temeri că peste noapte se poate întâmpla ceva, iar vânzătorul să nu mai plătească?

„Mi s-a întâmplat să am SPI-ul pe masă. Voiam să cumpăr un lanț de farmacii concurent, care era încă mic atunci. Avea vreo 30 ceva de farmacii. Negociasem câteva luni.

Și a dispărut în ceață vânzătorul. Nu s-a mai închis tranzacția. Dar, pe de altă parte, am rămas în relații foarte bune”, adaugă Dinu.

Exit mobile version