Adrian Laza a devenit, la 61 de ani, primul român care a urcat toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 metri de pe Pământ 

Adrian Laza, alpinist din Piatra Neamț, devine miercuri, la 61 de ani, primul român care urcă toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri de pe Pământ. Soția lui, Ina Laza, îi spune că “a scris istorie”, are un jurnal al aventurii. Adrian Laza, inginer silvic, reușește pe 9 octombrie să urce Shishapangma, din Himalaya, ultimul vârf care îi lipsea. El încearcă de două ori înainte să escaladeze acest munte, fiind împiedicat de o tragedie și de o decizie a autorităților din China.

“Bravoooooo!!!! Ai reușit, Adrian, ai scris istorie pentru tine, România și noi toți! Ce călătorie și cât sacrificiu, muncă, ambiție și determinare!”, scrie Ina Laza pe Facebook. Pe Shishapangma, Adrian își încheie lunga serie de ascensiuni. În fața greutăților, alpinistul român rămâne perseverent.

Adrian se inspiră din cuvintele lui Sir Edmund Hillary: “Am să vin iar și te cuceresc, deoarece ca munte nu poți crește, dar ca om, eu pot.”

Cum arată lista vârfurilor urcate, în ordine cronologică?


1. Cho Oyu 8201m -30 septembrie 2016
2. Makalu 8481 m – 14 mai 2018
3. Everest 8848 m – 16 mai 2019
4. Annapurna1 8091 m – 16 aprilie 2021
5. Lhotse 8516 m – 23 mai 2021
6. Manaslu 8163 m – 27 septembrie 2021
7. Dhaulagiri 8167 m – 15 octombrie 2021
8. Nanga Parbat 8126 m – 1 iulie 2022
9. Gasherbrum II 8035 m – 21 Iulie 2022
10. Broad Peak 8051 m – 27 Iulie 2022
11. Kanchenjunga 8.586 m – 25 mai 2023
12. Gasherbrum I 8.080 m – 18 Iulie 2023
13. K2 8.611 m – 27 Iulie 2023
13 (6 Bis). Manaslu True Summit 8.163 m – 20 Septembrie 2023
14. ⁠ Shishapangma 8.027 m – 9 Octombrie 2024”.

Exit mobile version