De la pasiune la plăcere, cine e antreprenorul în serie Andrei Iuşut?

În 2006, fonda agenţia de turism AA Travel și deja se gândea la următorul business. La 28 de ani, înființa Divan Group, iar acum are focus pe imobiliare. Cum face Andrei Iușut business în serie?

Divan Group, un conglomerat ce include brandurile Divan, reţeaua de fast food Divan Express şi restaurantele Meze Taverna şi Kuzina. a crescut rapid, iar în 2017, antreprenorul a vândut toate operaţiunile unui fond de investiţii din Turcia.

După ce a încheiat capitolul, Andrei Iuşut a lansat La Gloire, un proiect de dezvoltare imobiliară inspirat dintr-o vacanţă prelungită în Sicilia.

Sub acest brand, el a dezvoltat două proiecte rezidenţiale de tip boutique: La Gloire Vlad Ţepeş, finalizat în 2019, cu 31 de apartamente şi La Gloire Parc du Lac, finalizat în 2020, cu 47 de apartamente.

În 2021, a fost gata şi proiectul rezidenţial de lux Varşovia 6, sub brandul La Gloire Élite, cu 17 apartamente, în urma unei investiţii de 14 milioane de euro.

Cu o investiţie totală de peste 25 de milioane de euro, toate proiectele au fost vândute integral.

Compania urmează să finalizeze în primăvara anului 2025 proiectul imobiliar ultra-boutique Londra 38 La Gloire Élite, situat în zona Dorobanţi a Capitalei, care reuneşte patru apartamente spaţioase, Elementul outstanding e că păstrează faţadă eclectică recondiţionată și o combină cu o extindere modernă.

Pe lângă business, ce plăceri are Andrei Iușut?

Business is pleasure și, ca să ajungi acolo, ai nevoie de echilibru. Iușut spune că hobby-urile lui sunt teren de antrenamentul pentru ringul afacerilor.

„Mersul pe munte şi offroadul solicită o concentrare deosebită şi o strategie atentă, asemănătoare cu cea pe care o aplic în conducerea La Gloire. Atingerea obiectivelor, fie că este vorba de cucerirea unui vârf de munte sau de traversarea unui traseu dificil, oglindeşte perfect provocările pe care le întâmpinăm în proiectele de dezvoltarea imobiliară. Aşa cum este crucial să îţi planifici fiecare pas pe un teren accidentat, în afaceri este esenţial să ai o viziune clară şi să îţi adaptezi strategia în funcţie de circumstanţe. Disciplina şi anduranţă sunt pilonii succesului meu profesional. Altfel spus, proiectele pe care le conduc în domeniul businessului necesită aceeaşi abordare: planificare minuţioasă, execuţie impecabilă şi capacitatea de a răspunde rapid la schimbările din piaţă, pentru a oferi clienţilor noştri cele mai bune rezultate.”, spune Iușut pentru Business Magazin.

Cum și-a găsit echilibrul?

Acum șase ani a descoperit că-i are nevoie de o evadare din ritmul alert al vieţii de zi cu zi, așa că, de atunci, în fiecare weekend când e în țară, face o excursie pe munte sau un traseu off-road. Unde? În Munții Bucegi. Zonele Padina, Peştera şi Scropoasa sunt preferatele lui.

Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

Practicarea hobby-urilor deschide uşi către oportunităţi valoroase de interacţiune şi colaborare. Mersul pe munte şi offroadul, în cazul meu, creează un cadru informal în care pot discuta idei şi strategii cu colegii şi partenerii de afaceri.

Aşa cum afirmă Richard Branson în cartea sa, „The Virgin Way: Everything I Know About Leadership”, cele mai bune idei vin adesea atunci când ne angajăm în activităţi complet diferite de muncă. Deci, este esenţial ca antreprenorii să îşi facă timp pentru pasiunile care îi împlinesc, în afara sferei de business, spune Iușut.

Care sunt regulile obligatorii în sport / hobby şi afaceri?

În primul rând, angajamentul este crucial. Fie că te pregăteşti pentru o expediţie montană sau coordonezi o echipă în cadrul unei afaceri, angajamentul faţă de obiectivele tale este ceea ce te va împinge să depăşeşti obstacolele. Fără un angajament sincer, este uşor să te laşi distras de provocările cotidiene.

Apoi, flexibilitatea este o altă regulă importantă. Atât în sport, cât şi în afaceri, lucrurile nu merg întotdeauna conform planului. Capacitatea de a te adapta rapid la schimbări şi de a găsi soluţii alternative este esenţială pentru a rămâne pe drumul cel bun.

În final, autoreflecţia este o regulă pe care o consider esenţială. Atât în sport, cât şi în afaceri, este important să îţi acorzi timp pentru a analiza performanţele tale. Întrebările precum „Ce am învăţat din această experienţă?” sau „Cum pot să îmbunătăţesc abordarea mea?” sunt esenţiale pentru a creşte şi a evolua.

Ce tip de sport / hobby nu ar practica Andrei Iușut niciodată? De ce?

Nu aş practica scufundările, deoarece depind 100% de echipament. Prefer activităţile care îmi oferă libertatea de a explora şi de a mă conecta cu natura, fără a fi constrâns de echipamentele tehnice.  

Exit mobile version