Electrica Furnizare acordă un discount clienţilor săi care aleg un produs din piaţa concurenţială în intervalul 01.07.2021 – 31.08.2021, echivalent cu diferenţa dintre preţul din oferta pentru serviciu universal şi preţul celei mai mici oferte Electrica Furnizare din piaţa liberă – „Stabil 30”.
„Electrica Furnizare acordă un discount clienţilor săi care aleg un produs din piaţa concurenţială în intervalul 01.07.2021 – 31.08.2021. În contextul încheierii perioadei de aplicare a reducerii comerciale de către furnizorii de energie electrică, în baza recomandărilor cuprinse în Ordinul ANRE nr.5/2021, Electrica Furnizare anunţă acordarea unui discount tuturor clienţilor săi care aleg, până la data de 31.08.2021, un produs din piaţa concurenţială. Valoarea discountului acordat pentru perioada 01.07-31.08.2021 este echivalentă cu diferenţa dintre preţul din oferta pentru serviciu universal şi preţul celei mai mici oferte Electrica Furnizare din piaţa liberă – „Stabil 30”, valabile la data de 1 iulie. Tot ce trebuie să facă un client pentru a beneficia de discount este să îşi exprime opţiunea, oricând în intervalul menţionat, pentru o ofertă concurenţială din portofoliul Electrica Furnizare”, potrivit unui comunicat de presă.
„Primele şase luni ale procesului de liberalizare a pieţei de energie electrică ne-au ajutat să înţelegem şi mai bine care sunt nevoile reale ale pieţei, în acest proces de transformare, şi cum ne putem adapta pentru a răspunde cât mai bine noilor cerinţe ale consumatorilor. Electrica Furnizare a adoptat rapid o serie de măsuri în vederea simplificării fluxului de contractare online, a fluxului aplicaţiei de gestionare a cererilor şi reclamaţiilor şi a implementat soluţii de impact în sistemul informatic de facturare. În paralel, am intensificat eforturile de informare a clienţilor, reuşind în primele luni de la liberalizare să transferăm aproximativ 770.000 de clienţi din serviciul universal în piaţa concurenţială. Avem convingerea că măsurile adoptate, inclusiv discountul acordat până la finalul lunii august, vor oferi celor care nu s-au hotărât încă timpul şi informaţiile necesare pentru o alegere documentată”, spune Darius Meşca, Director General Electrica Furnizare.
În ceea ce priveşte contractarea prin poştă, în continuare este suficientă transmiterea, de către clienţi, a unui singur formular de selecţie ofertă în care şi-au exprimat opţiunea pentru un produs din piaţa concurenţială. În situaţia în care un client completează şi transmite mai multe formulare de selecţie ofertă, va fi luat în considerare primul dintre acestea.
Compania Electrica Furnizare va asigura o informare constantă a clienţilor şi după data de 30 iunie 2021, prin toate canalele de comunicare de care dispune, astfel încât alegerea făcută de către client să aibă la bază o înţelegere corectă şi completă a ofertelor concurenţiale. Clienţii trebuie să ştie că furnizarea energiei electrice este asigurată în continuare, în aceleaşi condiţii, la preţul de serviciu universal, chiar dacă nu optează pentru niciuna dintre ofertele concurenţiale.
Pentru a beneficia de serviciile Electrica Furnizare din piaţa concurenţială, consumatorii pot studia şi alege în continuare oferta potrivită, consultând pagina dedicată liberalizării pieţei aici.
Cu o experienţă de peste 120 de ani pe piaţa de energie electrică, Electrica Furnizare este parte a Grupului Electrica, companie cu capital majoritar privat, listată la Bursa de Valori Bucureşti şi London Stock Exchange, încă din anul 2014.