Comisia Europeană a adoptat un set de măsuri care vizează scăderea prețurilor la energie, în contextul crizei actuale

Comisia Europeană a adoptat miercuri „Comunicarea privind prețurile la energie” pentru a aborda creșterea excepțională a prețurilor la energie la nivel mondial, care se preconizează că va dura pe tot parcursul iernii și pentru a sprijini populația și companiile europene.

Comunicarea include un set de măsuri pe care UE și statele sale membre le pot lua pentru a aborda impactul imediat al creșterii prețurilor și pentru a ne consolida în continuare reziliența la șocuri viitoare. Printre măsurile naționale pe termen scurt se numără sprijinul de urgență pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi și reduceri specifice în materie de taxe și impozite. Comisia va sprijini, de asemenea, investițiile în energia din surse regenerabile și în eficiența energetică; va examina posibilele măsuri privind stocarea energiei și achiziționarea de rezerve de gaze naturale și va evalua actuala organizare a pieței energiei electrice.

Cu ocazia prezentării setului de măsuri, comisarul european pentru energie, Kadri Simson, a declarat: „Creșterea prețurilor la energie la nivel mondial reprezintă o preocupare serioasă pentru UE. Pe măsură ce ieșim din pandemie și economiile încep să se redreseze, este important să îi protejăm pe consumatorii vulnerabili și să sprijinim societățile comerciale europene. Comisia ajută statele membre să ia măsuri imediate pentru a reduce impactul acestei creșteri asupra gospodăriilor și a întreprinderilor în această iarnă. În același timp, identificăm alte măsuri pe termen mediu pentru a ne asigura că sistemul nostru energetic este mai rezilient și mai flexibil pentru a face față eventualelor volatilități cu care ne-am putea confrunta în viitor, pe parcursul tranziției. Situația actuală este excepțională, iar piața internă a energiei a funcționat bine în ultimii 20 de ani. Însă trebuie să fim siguri că va continua să funcționeze și în viitor, transformând în realitate țintele Pactul verde european, consolidându-ne independența energetică și îndeplinind obiectivele pe care ni le-am fixat în materie de climă”.

Cadrul juridic existent prevede că UE și statele sale membre pot să ia măsuri pentru a aborda impactul imediat asupra consumatorilor și a întreprinderilor. Ar trebui să se acorde prioritate măsurilor specifice care pot atenua rapid impactul pe care îl are creșterea prețurilor asupra consumatorilor vulnerabili și a întreprinderilor mici. Aceste măsuri ar trebui să poată fi ajustate cu ușurință în primăvară, când se preconizează că situația se va stabiliza. Nu ar trebui ca tranziția pe termen lung și investițiile în surse de energie mai curate să aibă de suferit.

Măsuri imediate de protecție a consumatorilor și a întreprinderilor:


Tranziția către o energie curată este cea mai bună garanție împotriva șocurilor asupra prețurilor în viitor și trebuie accelerată. UE va continua să dezvolte un sistem energetic eficient, cu o pondere ridicată a energiei din surse regenerabile. Deși sursele regenerabile de energie, care sunt mai ieftine, joacă un rol din ce în ce mai important în mixul energetic general, alte surse de energie, inclusiv gazele naturale, sunt încă necesare atunci când cererea este mai mare. În modul actual de organizare a pieței, atunci când se folosesc gazele naturale, prețul acestora încă determină prețul total al energiei electrice, deoarece toți producătorii primesc același preț pentru același produs – energia electrică – atunci când aceasta intră în rețea. Există un consens general cu privire la faptul că modelul actual de tarifare marginală este cel mai eficient, dar este necesară o analiză suplimentară. Criza a atras atenția și asupra importanței stocării pentru funcționarea pieței gazelor naturale din UE. În prezent, UE dispune de o capacitate de stocare de peste 20 % din consumul său anual de gaze, dar nu toate statele membre au instalații de stocare, iar utilizarea acestor instalații și obligațiile de a menține stocuri variază de la un stat membru la altul.

Măsuri pe termen mediu pentru un sistem energetic decarbonizat și rezilient:

Măsurile preconizate vor oferi un răspuns prompt la creșterea prețurilor la energie cu care ne confruntăm în prezent, care este consecința unei situații excepționale la nivel mondial. Acestea vor contribui la asigurarea unei tranziții energetice accesibile ca preț, juste și durabile pentru Europa, precum și la o mai mare independență energetică. Investițiile în energia din surse regenerabile și în eficiența energetică nu numai că vor reduce dependența de combustibilii fosili importați, dar vor oferi și prețuri angro mai accesibile la energie, care să fie mai reziliente la problemele globale în materie de aprovizionare. Tranziția către o energie curată este cea mai bună asigurare împotriva șocurilor viitoare asupra prețurilor, cum este cel cu care ne confruntăm în prezent, și trebuie accelerată, inclusiv din motive climatice.

Exit mobile version