- Sectorul financiar e cel mai prezent în portofoliile investitorilor individuali, arată o analiză eToro.
- La nivel de active, preferatul e cash, cu 69% dintre investitori care dețin un astfel de activ precum conturile de economii.
- Dintre clasele de active, criptoactivele sunt considerate a fi cea mai mare oportunitate.
Credeai că tech stă cel mai bine-n buzunar? Sectorul financiar e cel mai prezent în portofoliile investitorilor individuali. Cripto e surpriza.
Într-un studiu eToro, pe un eșantion de 10.000 de investitori individuali din 12 țări, inclusiv români, 61% spun că dețin acțiuni din sectorul serviciilor financiare. Tehnologia e al doilea cel mai deținut sector, cu 40%, iar energia al treilea, cu 35%, respectiv 37% in România.
Toate cele trei sectoare sunt în centrul atenției în ultimele 18 luni. Acțiunile de pe piața energiei și de tehnologie au avut performanțe superioare.
De ce financiarul atractiv? Odată cu reducerea dobânzilor și creșterea apetitului pentru împrumuturi, sectorul va prinde avânt, spun economiștii.
La nivel de active, preferatul e cash, cu 69% dintre investitori care dețin un astfel de activ precum conturile de economii.
Acțiunile din piața locală ocupă locul al doilea (49%), urmate de obligațiunile locale (34%), datorită dobânzilor consistente, de peste 6%.
Popularitatea activelor în cash a continuat să crească în acest an, pe măsură ce ratele de economisire fără risc de 5% au fost disponibile pe scară largă în multe economii majore.
Oportunitatea vine din cripto și tech
Tehnologia și serviciile financiare sunt în topul preferințelor la oportunitate, cu 18% și, respectiv, 12% dintre respondenți care le preferă. Urmează un mix diversificat de imobiliare (9%), sănătate (8%) și energie (8%).
Sectorul cu cea mai mică intenție de creștere a investițiilor este cel industrial, cu un procent de 2% dintre investitori.
Dintre clasele de active, criptoactivele sunt considerate a fi cea mai mare oportunitate. 15% dintre investitori spun că vor acorda prioritate celei mai performante clase de active din lume în fața altora în viitor.
Urmează iubitorii de cahs (14%), acțiunile listate la nivel local (13%), acțiunile listate la nivel internațional (9%), materiile prime (8%), obligațiunile locale (7%), FX (5%), investițiile alternative (4%) și obligațiunile internaționale (4%).
24% dintre ei spun că vor să își crească investițiile în cripto, apoi în activele în cash (13%). Urmează acțiunile locale (12%), acțiunile și monedele străine (10%) și obligațiunile locale (9%).