Analiză DWF: Noi cifre care arată impactul Shein, Temu și AliExpress la nivelul comerțului online din România

Temu și Shein sunt platforme de e-commerce care au devenit deja din ce în ce mai vizibile în România, mai ales în urma banilor pompați în reclame pe platformele sociale, dar și a unor comunități impresionante, conform analizei DWF.

Doar unul dintre grupurile de Facebook cu informații despre comenzile de pe Shein plasate de români, analizat de wall-street.ro, are peste 173.000 de utilizatori.

„Peste 10 milioane de români au accesat luna trecută Temu, AliExpress și Shein. Cele mai cunoscute site-uri de eCommerce chinezești cu activitate în țara noastră. Cifra este în creștere accelerată, de la aproape 4 milioane anul trecut și mai puțin de 2 milioane în urmă cu doi ani. În același timp, traficul celui mai mare magazin online din România a scăzut în luna mai cu 6 milioane de vizite, față de anul anterior, de la 32 de milioane la 26 de milioane de vizite, conform SmiliarWeb Pro”, precizează Mihai Vînătoru.

Aceste observații sunt preluate din cea mai recentă analiză de piață DWF, realizată cu SimilarWeb PRO, Ahrefs, Google Keyword Planner și DataForSEO API. Specialiștii SEO, Paid Media și Data Analytics de la DWF evaluează în prezent peste 930 de site-uri din România (majoritatea – magazine online), în cel mai amplu demers independent de analiză a evoluției pieței locale în ultimele 12 luni, din perspectivă digital.

Exit mobile version