Ce conduc azi? McLaren prezintă oficial noul Artura Spider 2025

Britanicii de la McLaren prezintă oficial primul său hibrid de mare volum, Artura Spider 2025. Modelul este de așteptat să fie lansat cu o serie de noi upgrade-uri, care să țină pasul cu cele ale concurenței premium.

Designul Artura este realizat în obișnuitul stil McLaren. Și se numără printre cele mai ușoare caroserii ale unei decapotabile de pe piață în prezent. Mașina are un acoperiș rigid, care se retractează în 11 secunde când este activat modul decapotabil. Panoul plafonului este construit din compozit din fibră de carbon. Dar cumpărătorii pot alege și opțiunea de a fi realizat cu sticlă electrocromă. Care poate deveni opacă doar prin apăsarea unui buton.

Hibridul oferă mai multă putere, performanță mai dinamică și niveluri mai mari de conexiune, spune CEO-ul McLaren, Michael Leiters.

Ce specificații are McLaren Artura Spider?

Pe lângă plafonul retractabil, alte specificații ale lui Artura Spider includ un motor V6 dublu turbo, de 3 litri și un motor electric cu flux axial. Cu un plus de 20 CP, mașina ajunge la o putere totală de aproape 700 CP. Artura are o accelerație de la 0 la 100 km/h în 3 secunde și poate atinge o viteză maximă de 330 km/h.

Are o transmisie cu dublu ambreiaj, în 8 trepte, iar timpul de schimbare a treptelor este cu 25% mai bun, decât la modelel anterioare. În plus, are și trei moduri de condus, confort, sport și circuit. Și o nouă funcție „Spinning Wheel Pull-Away”.

Artura Spider este acum disponibil pentru comandă, iar prețul pornește de la 273.000 de dolari.

Exit mobile version