- Florian Ciolacu, director executiv, Clubul Fermierilor Români: La nivel național ne trebuie o regândire a sistemelor de trasabilitate, de urmărire a calității produselor ca să recăpătăm încrederea și competitivitatea produselor făcute în România în fața cumpărătorilor.
- România exportă grâu și alte materii prime și înregistrează anual un deficit agroalimentar semnificativ.
- Polonia investește în procesare, vinde produse finite și încheie anul cu un excedent consistent.
România exportă grâu, Polonia vinde biscuiți. România are un deficit agroalimentar anual de 3–6 miliarde de euro, în timp ce Polonia are un excedent de 17 miliarde.
Industria alimentară poloneză generează afaceri de 70 de miliarde de euro, de patru ori mai mult ca a noastră. Diferența? Polonia are investiții în procesare, valoare adăugată și o strategie pe termen lung.
Ce spune Florian Ciolacu, director executiv, Clubul Fermierilor Români?
„Exportăm ce știm să producem mai bine. Ați pus exact pointerul pe ce am reușit să dezvoltăm în toată perioada asta de membri ai Uniunii Europene și o perioadă în care am reușit și să creștem deficitul comercial semnificativ cu 500%. Adică am făcut o analiză și am văzut, urmărind ce spuneați mai devreme, comparația asta România-Polonia care are o similaritate. Am două țări fost comuniste, cu focusul pe sectorul agroalimentar.
România, deficit de 500%, deficitul comercial. Polonia a reușit să aibă un plus, 13 miliarde, un plus, spun așa, deci un excedent. Iar în ce privește deficitul de produse agroalimentare, înainte să vorbim de soluții, România, între 2009 și 2023, 750% a crescut deficitul, adică minus, și Polonia a fost plus 500%.
Ce fac ei bine, ce nu facem noi bine? De ce exportăm materie primă și de ce avem un deficit, deci importăm? Cauzele astea sunt analizate bine, avem un studiu și o prezentare pe care am pus-o la dispoziție. Concret, pentru situația din România, am identificat că creșterea nivelului de trai, creșterea produsului intern, nu pe locuitori, nu a fost corelată cu dezvoltarea capacității interne de producție. Asta înseamnă că noi nu ne-am adaptat cerințelor pieței, ci am continuat să producem materie primă, am exportat-o, a crescut nivelul de trai, oamenii au cumpărat ceea ce își doreau să cumpere, asta nu a existat în producție internă, s-au susținut importurile.
Deci răspunsul este simplu, ne trebuie capacități de procesare pentru sectorul agroalimentar, văzând asta ca un avantaj, nu ca un dezavantaj creat la nivel de sistem economic prin accesul și producția de materie primă. Capacități de procesare, ne trebuie o schimbare de mindset și ne trebuie o strategie. De fapt, probabil că invers este ceea ce ar trebui spus ca priorități, ne trebuie o strategie gândită pe trei niveluri, un nivel de mici producători procesatori, un nivel zonal și un nivel național, fiecare cu o abordare diferită.
Adică dacă ar fi să vorbesc de micii procesatori, micii mijlocii, la nivel regional, trebuie să vorbim de brand-uri regionale, de produse agroalimentare, trebuie să vorbim de investiții și finanțări alternative celor care vin din fonduri europene. Și chiar trebuie să ne pregătim asta pentru că 2028 e foarte aproape și vedeți că se schimbă prin planul financiar multianual al Comisiei modul în care se vor finanța investițiile în agricultură și în dezvoltare rurală. Deci ne trebuie la nivel zonal o abordare, toate cuprinse într-o strategie națională.
La nivel zonal, o abordare care să scoată în evidență, să pună în valoare specificul acela local, prin brand-uri regionale, prin sprijinirea într-un mod standardizat a intrării către retail a producătorilor, procesatorilor locali. La nivel național ne trebuie o regândire a sistemelor de trasabilitate, de urmărire a calității produselor ca să recăpătăm încrederea și competitivitatea produselor făcute în România în fața cumpărătorilor. Și toate astea nu se pot face decât prin existența unor capacități de procesare și existența unor oameni cu o gândire diferită care să facă lucrurile astea.
Deci putem să vorbim despre cifre, putem să vorbim despre avansul pe care România l-a realizat pe anumite segmente din sectorul agroalimentar și un exemplu excelent este cel privind carnea de pui, unde România e un jucător semnificativ. Polonia e primul la nivel european și a inundat piața europeană de produse din carne de pui, dar România a devenit un jucător important în zona asta. În schimb, putem să vorbim de toate în analiza asta de reușite și nereușite, de ce n-am făcut bine ca să ne dăm seama ce trebuie să schimbăm.
Avem și indicatori pe care să îi urmărim, dar în același timp trebuie să ne uităm la problemele importante. O strategie națională de regândire a modului în care pe întregul lanț valoric se fac investițiile și se sprijină dezvoltarea procesării corelată cu cerințele pieței și cu capacitățile care pot susține această procesare. Adică eu vreau să procesez carne de porc, dar am o problemă cu o pestă porcină care de 7 ani de zile nu reușește să fie eradicată, cu bani care au fost investiți în zona asta de porc, dar care nu reușesc să refacă această capacitate a României și aici avem cel mai mare deficit.
Pot să mă gândesc la procesare dacă n-am zootehnie ca să-mi dea materie primă, nu reușesc să-mi fac lanțul ăsta valoric până la capăt, am cereale ca să hrănesc animalele, n-am animale suficiente, pentru că n-am o zootehnie suficient de dezvoltată și asta îmi alimentează procesarea și în mod similar pe fiecare tip de aliment. Deci îmi trebuie o strategie națională regândită, îmi trebuie o regândire a programelor de investiții pentru dezvoltarea procesării relaționată cu piața și cu capacitățile de materie primă de care dispunem și evident îmi trebuie o schimbare de mindset. Aici studii de pregătire antreprenorială pentru femei, toate astea trebuie să lucreze împreună, altfel nu își vor crea efectul prin acțiuni individuale separate”, spune el.