- Clubul Fermierilor propune o strategie pe 10 ani în agricultură.
- Fermierii cer compensarea pierderilor pe 8 ani.
- Agricultura cere coordonare interministerială.
- Obiectivul fermierilor: excedent agroalimentar în 10 ani.
- Zootehnia devine prioritate strategică pe termen lung.
- Agroindustria este un pas spre a integra produsele primare.
- Materia primă produsă de fermieri trebuie valorificată mai departe.
- Creditarea este o altă provocare în agribusiness.
- Costurile de producție cresc constant pentru fermieri.
- Agricultura contribuie cu 4,5% la PIB-ul național.
- Agricultura îşi poate dubla ponderea în PIB în 10 ani.
- România are o suprafaţă de teren arabil de 9 milioane de hectare.
- În agricultură, cei mai mulţi manageri sunt precauţi.
- Confidex: există oportunităţi de accesare a fondurilor europene.
Agricultura este un domeniu strategic care trebuie să funcționeze optim indiferent de circumstanțele politice interne sau internaţionale.
E un domeniu preponderent de acțiune al sectorului privat, însă din cauza dependenței sale de condițiile climatice, de infrastructură, sprijinul întărit al statului în tratarea unor astfel de probleme este esențial, spune Clubul Fermerilor Români, care are o serie de propuneri pentru dezvoltarea și modernizarea agriculturii românești.
Agricultura poate să alimenteze PIB-ul mai bine, dacă vom face trecerea către agroindustrie, digitalizare și sustenabilitate.
Jucătorii din piață au nevoie de continuitate instituțională, acces transparent la fonduri și un calendar predictibil pentru plățile esențiale.
În paralel, problemele structurale din sector persistă: secetă severă în mai multe regiuni, creșterea costurilor de producție, întârzieri în livrarea subvențiilor și dificultăți în accesarea programelor de sprijin.
Ce spune Florian Ciolacu, director executiv, Clubul Fermierilor Români?
Care sunt cele mai importante propuneri, direcții, pe care le înaintați statului în ceea ce privește modernizarea agriculturii românești? Cum putem dubla PIB-ul în agricultură, de ce măsuri are nevoie acest sector pentru a performa și a alimenta mai bine economia?
„Am sintetizat foarte bine în introducere propunerile pe care le-am făcut. Agricultura românească, știți, este parte economic și ca viziune și politic din politica agricolă comună. Deci avem un cadru multianual, șapte ani de zile, în care agricultura românească, parte din cea europeană, se dezvoltă sub anumite condiții, cu anumite beneficii și cu un input de capital venit din bugetul comunul european, un capital significativ.
Propunerile noastre sunt bazate pe analizele noastre, iar analizele noastre arată că uniunea are nevoie de un cadru specific, dincolo de cel european, pentru a se transforma, pentru a se schimba, în sensul de a recâștiga competitivitatea și de a fi una sustenabilă pe termen lung.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că are nevoie de o politică agricolă a României, integrată pe cercul de 10 ani, transpartidică, indiferent de ce partid, de conduceri, ministri, vin, la agricultură, la mediu, la fonduri europene, să urmărească aceste direcții de dezvoltare.
Înseamnă și că toate măsurile care vor fi luate și o să exemplific prin propunerile de programe pe care noi le-am înaintat, trebuie să lucreze sistemic și integrat. Ce înseamnă asta? Că nu mai e loc pentru o altă abordare decât multisectorială, una în care se coordonează ministerele, se coordonează sectoarele, verigile pe lanțul valoric al cadrului alimentar, ca ele să funcționeze bine.
Am semnalat noi și am pus la dispoziție un document care se numește exact așa, Politica Agricolă Integrată a României, obiectiv 2035, o politică publică, o propunere, care oferă cadrul pentru a se desfășura acele proiecte strategice care să transforme România prin digitalizare, prin creșterea productivității, prin medii generaționale.
Iar printre programele mari, naționale, strategice și integrate, aș dori să vă semnalez următoarele. În primul rând, programul de răspuns la deficitul balanței comerciale de produse agroalimentare. Acesta e un program care presupune, la finalitate, un produs românesc la raft, disponibil pentru toți pe tot parcursul anului și presupune un nou tip de abordare a finanțărilor și a procedurilor pe întregul lanț valoric agroalimentar, de la producția chimară, de la cei care produc cereale, lapte, până la cetățeanul care cumpără de la retailer, trecând prin procesatori, condiționare și toate lucrurile. Asta e un program strategic național.
Al doilea program se referă la un răspuns la schimbările climatice și vorbim de un program pentru agricultură inteligentă climatic, un program care cuprinde un management integrat al apei, irigații, desecare, drenaj, sisteme care să asigure predictibilitatea afacerilor și pentru dezvoltarea lor și în raport cu finanțatorii.
În al treilea rând e un sistem național de management al riscului. Vedeți riscurile climatice, vedeți riscurile economice, sistemul anti-grindină care este sistat și grindina care face ravagii, stimularea precipitaților. Toate lucrurile astea împreună cu asigurările fac parte dintr-o propunere pe care noi am făcut-o pentru un sistem integrat de management al riscului în agricultură.
Finanțarea e o mare problemă, imensă problemă în agricultură. Noi am propus un cadru financiar multianual cu noi instrumente de finanțare pentru dezvoltarea agriculturii. România are un deficit de finanțare de peste 11 miliarde de euro măsurat prin niște instrumente de către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Indiferent de contribuțiile de până acum din politica română și din bugetul național, asta înseamnă că e nevoie de altă abordare, e nevoie de alte instrumente financiare. Și aici vorbim de fonduri de investiții, vorbim de garanții bancare, vorbim de credite de carbon, vorbim de credite care susțin sustenabilitatea achiziției de tehnologii sustenabile.
Apoi trebuie să luăm în considerare problema generațională. Avem o populație îmbătrânită în agricultură, avem o populație tânără care nu e atrasă de agricultură, avem o prăpastie între cele două, puntea o urnim noi în unire generațională și aici e un program de stimulare prin creșterea atractivității.
Sunt multe măsuri puse în programul ăsta al nostru. Printre astea și legat este Programul Național de Digitalizare a Agricultorului, un program tehnic cu trei componente, o nouă meserie care să se lanseze, un șef de implementare a tehnologiilor digitale în fermă, un specialist de informatică agricolă, o meserie care va aduce joburi pentru tineri în fermă, care să-i facă integrarea digitală, un program de achiziție de tehnologii digitale în fermă și un program care să urmărească implementarea curentă la nivel național a acestui program de digitalizare.
Ăstea sunt câteva dintre exemplele programelor mari pe care noi le-am văzut care se pot face, spun asta, subliniez, se pot face. Avem tot ce ne e la îndemână, inclusiv fonduri existente dacă ele vor putea să fie făcute și disponibile”, spune el.
Deși suntem în topul producătorilor de grâu, de exemplu, nu procesăm suficient și exportăm în continuare materie primă. De aceea, chiar dacă agricultorii, ca entități de sine stătătoare, au o profitabilitate bună, ar trebui să treacă la un alt nivel de dezvoltare și anume să proceseze cât mai mult din producția obținută. Cum ajungem aici?
„Absolut. Acolo, pe ecran, scrie clar cum și când trecem către agroindustrie. Problema României este într-adevăr absența unei capacități de procesare a materiei prime rezultate din producția primară agricolă, capacitate care exista înainte de ’90, ea s-a destructurat, a dispărut, erau fluxuri care urmau o cale a materiei prime până la produsul final prin procesare. Ce facem este foarte simplu. Haideți să vă răspund de ce n-am făcut până acum.
Pentru că România este o țară agricolă istoric de succes și are o vocație agricolă bună care trebuie valorificată. Din păcate, organizarea la noi, asocierea, un cadru care să sprijine investițiile în procesare, ele au fost elemente foarte diluate. Nu au existat în realitate. De-abia în ultimii 2 ani, să zic așa, vedem o concentrare pe finanțarea investițiilor pentru procesare, că n-au existat instrumente financiare care să sprijine afacerile noi care se dezvolte și să atragă capital privat dincolo de ceea ce vine de la Comisia Europeană. Noi am intrat cu întârziere în Uniunea Europeană, deci am pierdut tempoul investițiilor prin politică agricolă comună la momentul la care ele erau pentru dezvoltarea acestui tip de infrastructură de procesare.
Nu e o luptă pierdută, e o luptă pe care trebuie să o ducem. Ce trebuie să facem este să înțelegem, și să știți, fermierii au înțeles, profitabilitatea lor a scăzut în ultimii ani, este vulnerabilă, este incertă datorită schimbărilor climatice și crizelor economice. De ce e nevoie să facă mai mult, ca să adauge valoare peste materia primă, peste cerealele pe care le produc? Asta înseamnă că există interes. Acum ar trebui găsit cadrul de finanțare și de asociere și aș miza foarte mult și pe investiții de capital privat în capacitățile de procesare, dincolo de sprijinul ăsta prin Fondurile Europene și Bugetul Național, ca să dezvoltăm. E un lanț întreg care trebuie dezvoltat, nu doar capacitățile finale, vorbim de capacități de depozitare, sunt sectoare economice în cadrul celui agricol care sunt văduvite de capacități de stocare și condiționare, veriga aia care lipsește ca să treacă spre procesare, dau exemplu cartoful în sensul ăsta, dar și cerealele, așa cum ați spus dumneavoastră, procesate ca să ducă la un produs cu valoare adăugată mai mare.
Ce este de urmărit pentru perioada următoare, pentru perioada imediată, este o clarificare printr-o politică și prin strategie adecvată, adoptată, care să de-a o direcție pe termen lung, să de-a o direcție clară, asta e și către investitori și către fermierii care trec către procesare sau alți oameni de afaceri care se asociază cu fermierii ca să treacă spre procesare și de a identifica finanțarea prin punerea la dispoziție de către guvern la unul din instrumente de garantare sau poate chiar chiar la unul de fonduri suverane care să faciliteze acest proces de transformare a agriculturii cu mai multă valoare adăugată”, continuă el.